The Angels’ Share spune povestea unor tineri fără nici un viitor, din suburbiile Glasgow-ului, trăind la limita infracţionalităţii, care se trezesc dintr-o dată într-un anturaj favorabil. Lucru care le deschide ochii asupra vieţii, făcîndu-i să-şi depăşească condiţia meschină. Un fel de întruchipare a expresiei “omul potrivit la timpul şi locul potrivit”.Robbie, personajul principal, este un derbedeu abia scăpat de puşcărie pentru agresiune și care acum face muncă în folosul comunităţii. În momentul în care i se naşte un copil, Robbie realizează că viitorul său şi al familiei sale nu se mai poate baza pe împărţirea pumnilor în stînga şi-n dreapta pe străzile din Glasgow. El îşi descoperă un simţ olfactiv ieşit din comun şi se hotărăşte să-şi găsească un job în industria whisky-ului, domeniu destul de bine dezvoltat în Scoţia.
|